sans air....

Nu inteleg de ce viata isi bate mereu joc de tine de dinainte de a ti se deschide... nu inteleg nici macar de ce nu are taria si orgoliul sa accepte provocarile pe care i le lansam; e mereu superioara si de fiecare data cand iti ridici privirea si incerci sa o privesti in ochii te pune la locul tau infim cu un sut zdravan in fund... e chiar aiurea sa vrei sa faci prea multe lucruri bune pentru ea si ea sa iti refuze incercarile. Ma simt mica si fara niciun fel de putere, ma simt singura si neajutorata, ma simt trista si pusa la colt ca un copil (ce ma aflu)de propria-mi viata , Ce-ar trebui sa fac?  sa plec capul rusinata si sa-mi intorc si celalalt obraz? in alte circumstante as spune: "ei bine, o sa refuz!" de data aceasta  insa o sa imi accept conditia si o sa o iau ca atatare .... la urma urmei "orice sut in fund este un pas inainte"...dar oare chiar asta simt?!

Bienvenue, ma cherie! ♥

         Iubesc fiecare schimbare de anotimp! cred ca unul dintre motive poate fi considerat si faptul ca ma plictisesc extrem de repede, si 3 luni sub aceeasi denumire pentru mine inseamna plictiseala...
         Toamna aceasta, insa, este cu atat  mai speciala cu cat o asteptam de 3 ani...o toamna in care o sa am sansa sa descopar  daca a meritat cu adevarat sa astept, o toamna in care se vor deschide multe usi, o toamna speciala, o toamna care va ramane in istorie!
         Lasand la o parte rezolutiile, ma simt un pic penibil cand privesc pe fereastra si realizez ca toamna nu a poposit decat in calendar si in capul meu.. dar asta nu ma impiedica sa visez la hainele groase pe care le voi purta curand in lungile plimbari contempland toamna si simtind iubirea, la pixul si caietul din fata ferestrei ce ma vor astepta alaturi de o ciocolata calda sa vorbim stropilor de ploaie care vor curge in nestire in dupa-amiezile tarzii, la orele lungi de leneveala cu carte buna in brate simtind miros de frig si frunze uscate...la starea de amortire combinata cu o stare de bine absolut!

cause it's a deadly combination: u and me...

"And this is how it has to be
Cause' its a deadly combination, you and me
You know its undeniable
Even though we tried it all
We brought the worst out in each other..."

              Nu stiu ce anume e mai penibil: ca ne jucam ca doi copii de-a iubirea ori ca eu  mi-am pierdut increderea in mine, in tine, in noi?! ma urasc pe mine cand ma privesc in oglinda si te vad acolo,exact in locul in care nu ar trebui sa fii, te urasc pe tine de fiecare data cand ma tragi inapoi intr-o  relatie absurda si plina de posesivitate si ura, nelasandu-ma sa-mi traiesc viata, ma urasc pe mine de fiecare daca cand ma intorc.
Ura a faramitat iubirea aceea ciudata si bolnava, dar noi continuam sa ne hranim cu firimiturile sale si umbrele trecutului. Cu siguranta nu i-a fost dat sa moara, singura ei greseala a fost ca s-a nascut prea devreme! :)

poveste fara sfarsit....

Nu credeam ca sa iubesti implica atat de multa ura... o ura teribila de ambele parti , o ura bolnava nascuta dintr-o pasiune nebanuita, o ura care uneori capata proportii infioratoare si pe care doar dragostea o poate tempera. Ma intreb cum se pot impleti cu atata dibacie aceste doua sentimente dand nastere unei lupte necontenite intre doi oameni imbolnaviti unul de celalalt....
Am obosit sa traiesc  patologic, am obosit sa imi provoc singura durere, am obosit sa apartin unei lumi diferite in esenta....nu-mi doresc decat normalitatea, care sa imi redea zambetul sincer, pofta de viata si sa ma rupa de relatia asta realmente bolnavicioasa... refuz sa cred ca apartin acestei lumi! refuz sa cred ca devin captiva propriei mele fericiri, o fericire bolnava, o fericire dureroasa ...refuz sa cred ca sunt dependenta!

Nopti fara tine

Sunt nopti, zile, saptamani intregi... toate fara tine;