vineri, 25 octombrie 2013

De vorba cu timpul in gara lui Paler

Cum de niciodata nu am dat crezare expresiei "timpul le aranjeaza pe toate"?! din ignoranta poate....ori nu am fost niciodata pusa cu adevarat in situatia de a astepta precum Paler pe peronul garii. Ei bine, pana la urma, trebuia sa traiesc si eu asteptarea asta agonica, sa-i gust amarul... Finalul, pe care ma incapatanam sa-l refuz, nu e departe, il simt- imi sufla-n ceafa... nu poti, indiferent de cat de mult iti doresti, nu poti sa lupti cat pentru doi si pana la urma nici nu e etic: "de ce naibii sa tragi sa schimbi finalul povestirii, daca celalalt nu vrea?!".
 Acum astept urmatorul tren, in gara asta e groaznic de frig, sunt singura, iar toamna parca-i mai nemiloasa ca oricand. Si o sa-mi fie atat de greu: cum o sa imi urc singura tot bagajul asta de amintiri si sperante desarte.?!...nu am cum, sunt prea multe si nu erau doar pentru mine, erau pentru noi. Singura nu le pot urca si, in fond, ce rost mai are sa le iau cu mine?! o sa le las aici, sa le gaseasca alti innebuniti de speranta si oribiti de fericire.
Iar eu... ma intorc, pentru  nici nu stiu a cata oara, la-nteleptul Paler si il aud strigand din usa trenului ce tocmai poposeste-n gara: "Fetiţo, trenul a sosit, a tras la peron. Încotro doreşti să meargă? Spre care dintre visurile tale? Şi cine doreşti să fie pasageri?"