miercuri, 26 septembrie 2012

"Credeam ca tu esti tot restul vietii mele"

Am stat putin si-am cantarit, inainte de a lua decizia de a posta,aici, "scrisoarea Ioanei" din cartea "Intreaba-ma orice" a Mihaelei Radulescu. Randurile acestea sunt mult prea sensibile, mult prea frumoase, mult peste orice imaginatie simplista ar putea scorni; eu le consider,fara teama ca exagerez, PERFECTE. Si-mi e atat de greu, cateodata, sa ma regasesc in ele atat de usor...

      "Stii, noi paream c-am (re)inventat iubirea pura, adevarata. La noi parea perfect totul, in cel mai imperfect context. Ochii mei, atat de indragostiti de tine vedeau cea mai frumoasa relatie dintre un barbat si o femeie, cea mai interesanta si seducatoare potrivire. Am ajuns la fel ca toti ceilalti. Raniti, chinuiti, macinati de intrebari, enervati de reactii... Eram femeia cea mai iubita, asa-mi spunea sufletul plin de tine. Erai barbatul cel mai minunat pe care l-am intalnit vreodata, cu tot ce insemni tu, cu tot ce contii, cu toate contururile tale perfecte si cu tot interiorul pe care credeam ca-l il stapanesc, ca e al meu, numai al meu. Am ajuns inca o femeie ranita, dezamagita, speriata de ce urmeaza sa simta... Ai ajuns inca un barbat banal, care nu poate iubi si care mereu isi dezamageste femeia, iubind-o dupa ritualul lui de burlac prea multa vreme, laolalta cu altele. 
     Ne moare dragostea asta minunata si nu stiu ce sa fac. Nu mai stiu cine sa fiu ca sa-ti plac. Nu stiu sa iubesc ca-ntr-o iubire defecta si schioapa, unde inertia te duce oricat de departe si obisnuita te inchide intr-o fiinta mult mai putin performanta si mai buna decat esti de fapt.Si mult mai putin frumoasa...Nu mai stiu cum ar fi sa traiesc fara tine si fara ce simt pentru tine. Nu mai stiu cum ar arata ochii mei, dimineata, cand n-ar da de tine pe perna cealalta si nu mai stiu sa fac omleta doar din doua oua... Si aparatul de cafea, care face mereu doua cafele....
     Am pornit de la nimic, aparent, in starea asta mociloasa. Dar, de fapt, s-au tot ajezat straturi de mizerii, de indoieli, neincredere si dezamagire. Si probabil ca abia acum ma sufoc de-adevaratelea. Functionam ciudat, cateodata, iar daca asta e o ciudatenie a femeilor, atunci o am si eu. Am trait exclusiv pentru tine, de cand te stiu. Am venit dupa tine mereu, am iesit cu prietenii tai mereu, am fost acolo, langa tine, de cate ori am simtit ca ai reala nevoie. Am fost femeia ta, cum nu stiu cate alte femei au fost ale altui barbat, refuzat si simplul gand de a fi cu altcineva. Am facut lucruri pentru noi, am infruntat oameni pentru noi, am plecat de atatea ori din lumea mea si....m-am trezit singura, nu numai dupa visul de azi-noapte ci asa, dintr-odata. E atat de aiurea sa nu-l mai poti crede pe iubitul tau, sa nu mai stii cand iti spune adevarul si cand te insala, sa nu poti avea masura iubirii lui decat cat ii esti in brate....
      Cred ca trebuie sa ne alegem finalul. Am tot carpit bucati si la mine se tot rupe firul asta. Asa-mi doresc sa tine, de-as pune bucati din mine, la propriu, dar cred ca tot n-ar fi de ajuns. E ceva in tine care nu ne lasa sa fi impreuna. E ceva in iubirea ta, care nu seamana cu a mea. Tu inca n-ai intalnit iubirea vietii tale. Eu da. De aici, poate, desincronizarea.
       Esti minunat cand esti al meu. Esti iubirea vietii mele, cand ma uit in urma. Doar ca nu stiu cine esti cand ma uit inainte...Credeam ca tu esti tot restul vietii mele.
Atat."

joi, 16 august 2012

Am impresia, cateodata, ca folosim cuvintele fara nicio baza reala; scoatem pe gura niste simple sunete pentru a-i provoca pe ceilalti, dar care in interiorul nostru, a celor ce le rostim, nu au nicio rezonanta.
Profitam, atunci cand cunoastem sufletul unei persoane, de orice slabiciune a sa, incercam sa-i prelungim starea agonica, s-o facem interminabila, sa maturam cu sentimente ce altadata stateau atent asezate pe un piedestal; ne jucam, pozam in victime adanc ranite pentru a o vedea, din nou, cum se intoarce spasita in lumea noastra. Ea nu conteaza; e o simpla fiinta, o posesie, transformata in jucarie pentru niste sentimente a caror valoare a palit in fata unui razboi murdar si dureros.
Nu stiu pe cine ajuta atata rautate si energie consumata... pe mine, personal, m-au secat de vlaga, de chef de viata si de dorinta... imi lasa, pe zi ce trece, un gust tot mai amar, un gust ce sper ca odata si-odata, va smulge si radacinile astea atat de adanc si bolnav infipte in inima mea, pentru ca... mi-e cat se poate de clar ca din radacini putrede nu va rasari niciodata frumusete sau fericire!

joi, 2 august 2012

Cine si cand?

Imi este frica....
Imi este teribil de frica la gandul ca timpul si-a pierdut rabdarea cu mine;
Imi este frica de mine insami, de gandurile si de fiinta mea;
Imi este frica de tine; care "tine"?! - oricare... ma inspaimanti!
Imi e frica de ideea ca o bucata mare din fiinta mea, aproape intreaga, e pe cale sa se sfasie, iar eu nu stiu cum sa ma pregatesc pentru durerea imineta, o durere mai mare decat cea care imi rupe acum sufletul;
Mi-e teama...
Mi-e teama ca nu imi vei mai spune niciodata ca am dormit prea mult, dar ca nu te-ai plictisit privindu-ma; tot atat de teama imi este si ca, probabil, vei mai spune asta;
Mi-e teama ca nu o sa te pot uita, in aceeasi masura in care imi este teama ca o sa te uit, ca o sa iti pierd pana si amintirea;
Mi-e teama ca nu o sa mai fiu niciodata atat de fericita precum ai reusit sa ma faci tu, dar in acelasi timp, imi e teama ca exista posibilitatea unei fericiri si mai mari, o fericire durabila, o fericire pe care nu mi-o vei oferi tu.
Cine imi va oferi o maneca sa imi sterg lacrimile ce-mi ustura obrajii?! Cine imi va alunga norii negri incarcati cu temeri? Cine si cand?

marți, 5 iunie 2012

:)

           Ce daca exista? ce daca te fascineaza? ce daca crezi ca poti iubi din nou? Incearca! ai acest drept... dar o stii si tu prea bine: nimeni si nimic in viata ta nu ma va putea inlocui; voi fi prezenta acolo, in mintea si in sufletul tau, de fiecare data cand vei vrea sa ti-o apropii, voi otravi fiecare incercare cu "mine"... iti voi aminti constant ca perfectiunea nu se traieste decat o data in viata, iar "perfectiunea ta" am fost eu!

vineri, 20 aprilie 2012

La premiere fois quand....

O zi de primavara innorata si totusi, o zi perfecta.
O fereastra deschisa prin care intra miros de bine.
O cafea tare cu miros de liniste si o carte buna, o carte absoluta.
Un om cu sufletul neutru, un om prin al carui trup au incetat sa mai treaca fiori, iar timpul pare ca se scurge ocolindu-l. Vazut din exterior pare un om trist sau, chiar mai rau, un om sters.
De fapt, el este intrchiparea starii de bine, dar oamenii, incapabili de analize profunde, il catalogheaza ca fiind trist. Cat de tristi sunt ei de fapt, neintelegand ca fericirea este rezultatul lucrurilor simple!
Este pentru prima data cand vad un om atat de calm si de fericit; ma incerca un sentiment placut la gandul ca sufletele ni se confunda....

marți, 27 martie 2012

Trebuie sa zbor....

Ma simt eliberata, in sfarsit, de povara de a te fi iubit cu fiecare parte din mine, din sufletul meu. Simt ca in sfarsit mi-a curs si ultimul strop "de tine" din vene.... Se spune ca nu ajungi niciodata sa traiesti fericirea; eu, insa, sunt sigura ca am trait-o in cel mai profund mod cu putinta, am trait-o in asa fel incat a ajuns sa ma sufoce. Ti-am dat tot ce am avut, pe mine insami si nu am regretat nimic...pana astazi. Lumea mea, de pana acum, s-a incheiat odata cu tine. Pana la urma...ce stim unul despre altul? Nimic! Si ce am avut? Totul...si totul pentru mine acum este "nimic".
Regret acel mesaj, regret acel raspuns, regret acea imbratisare, regret acele milioane de clipe, regret acele zambete sincere, regret acele priviri,regret acele maini impreunate, regret acele suflete devenite unul, regret acele juraminte si promisiuni, regret fericirea si adolescenta mea, regret acei ani si, in definitiv, nu regret nimic!
Vom trece pe strada si ne vom lovi unul de altul, ne vom opri pentru un schimb de priviri in numele amintirii si vom pasi mai departe apasat. Si totusi, nu vom uita... vom retrai la infinit momentele in care vedeam lumea si viitorul unul in ochii celuilalt; poate atunci vom indrazni sa recunoastem, macar pentru noi, ca am pierdut, ca ne-am pierdut dar...va fi prea tarziu si prin venele mele va curge din nou sange si inima mea va pulsa din nou viata.
Pana atunci o sa traiesc intr-o agonie pe care nu vreau s-o recunosc.
Vreau ca "atunci" din viitor sa devina "acum"! Vreau sa zbor, trebuie sa zbor!

joi, 22 martie 2012

Inapoi la vechile iubiri :)

In sfarsit, dupa saptamani lungi, pierdute aiurea, am impresia ca mi se intampla ceva bun... am renuntat sa mai cred ca am nevoie de cineva care "sa-mi ridice si sa-mi sustina" moralul si mi-am dat seama ca am facut un lucru foarte bun si util; pe oameni nu te poti baza niciodata; probabil tu insuti esti singurul om in care merita sa crezi cu adevarat si in fata caruia te poti simti liber sa indepartezi barierele pt. "protectia sufletului".
Zilele acestea, desi cu siguranta nu au parut asa, au fost printre cele mai frumoase pentru mine, pe anul acesta. Mi-am dat seama ca m-am reindragostit, ca s-a reaprins o flacara care, de fapt, niciodata nu a fost stinsa complet;  am reusit din nou sa pierd controlul asupra mea si sa ma las purtata, pentru a nu stiu cata oara, de vraja sa. Am realizat ca mi-a lipsit ingrozitor si, desi l-am parasit, el m-a primit inapoi cu bratele deschise si mi-a creat aceeasi stare, unica si inegalabila... probabil nici 100 de ani de vacanta nu ar fi reusit sa ma elibereze de stres si sa ma relaxeze atat de mult cum au reusit, in doua ore, un antrenament si, mai apoi, un meci.imi era asa de dor de Handbal...

duminică, 22 ianuarie 2012

NIMIC

Mi-e irespirabil de greu...am senzatia ca lumea asta imi apasa toata pe inima; ma doare.
Nu inteleg cum am ajuns aici, nu inteleg cum de am devenit atat de lipsita de incredere.
Nu stiu incotro s-o apuc; nu mai pot nici macar sa ascund lucrul asta, nu mai stiu cum, nu mai vreau sa pot.
Mi-e dor de...mine?! de el?! de noi?! de viata?! Nu. Nu imi e dor de nimic, vreau sa inchid ochii si sa dorm.
Maine vreau sa fie altfel; oare am puterea sa schimb cumva asta? Oare am puterea sa respir adanc si sa zambesc natural?
Cat mai dureaza?