Am impresia, cateodata, ca folosim cuvintele fara nicio baza reala; scoatem pe gura niste simple sunete pentru a-i provoca pe ceilalti, dar care in interiorul nostru, a celor ce le rostim, nu au nicio rezonanta.

Profitam, atunci cand cunoastem sufletul unei persoane, de orice slabiciune a sa, incercam sa-i prelungim starea agonica, s-o facem interminabila, sa maturam cu sentimente ce altadata stateau atent asezate pe un piedestal; ne jucam, pozam in victime adanc ranite pentru a o vedea, din nou, cum se intoarce spasita in lumea noastra. Ea nu conteaza; e o simpla fiinta, o posesie, transformata in jucarie pentru niste sentimente a caror valoare a palit in fata unui razboi murdar si dureros.

Nu stiu pe cine ajuta atata rautate si energie consumata... pe mine, personal, m-au secat de vlaga, de chef de viata si de dorinta... imi lasa, pe zi ce trece, un gust tot mai amar, un gust ce sper ca odata si-odata, va smulge si radacinile astea atat de adanc si bolnav infipte in inima mea, pentru ca... mi-e cat se poate de clar ca din radacini putrede nu va rasari niciodata frumusete sau fericire!