Trebuie sa zbor....

Ma simt eliberata, in sfarsit, de povara de a te fi iubit cu fiecare parte din mine, din sufletul meu. Simt ca in sfarsit mi-a curs si ultimul strop "de tine" din vene.... Se spune ca nu ajungi niciodata sa traiesti fericirea; eu, insa, sunt sigura ca am trait-o in cel mai profund mod cu putinta, am trait-o in asa fel incat a ajuns sa ma sufoce. Ti-am dat tot ce am avut, pe mine insami si nu am regretat nimic...pana astazi. Lumea mea, de pana acum, s-a incheiat odata cu tine. Pana la urma...ce stim unul despre altul? Nimic! Si ce am avut? Totul...si totul pentru mine acum este "nimic".
Regret acel mesaj, regret acel raspuns, regret acea imbratisare, regret acele milioane de clipe, regret acele zambete sincere, regret acele priviri,regret acele maini impreunate, regret acele suflete devenite unul, regret acele juraminte si promisiuni, regret fericirea si adolescenta mea, regret acei ani si, in definitiv, nu regret nimic!
Vom trece pe strada si ne vom lovi unul de altul, ne vom opri pentru un schimb de priviri in numele amintirii si vom pasi mai departe apasat. Si totusi, nu vom uita... vom retrai la infinit momentele in care vedeam lumea si viitorul unul in ochii celuilalt; poate atunci vom indrazni sa recunoastem, macar pentru noi, ca am pierdut, ca ne-am pierdut dar...va fi prea tarziu si prin venele mele va curge din nou sange si inima mea va pulsa din nou viata.
Pana atunci o sa traiesc intr-o agonie pe care nu vreau s-o recunosc.
Vreau ca "atunci" din viitor sa devina "acum"! Vreau sa zbor, trebuie sa zbor!

Inapoi la vechile iubiri :)

In sfarsit, dupa saptamani lungi, pierdute aiurea, am impresia ca mi se intampla ceva bun... am renuntat sa mai cred ca am nevoie de cineva care "sa-mi ridice si sa-mi sustina" moralul si mi-am dat seama ca am facut un lucru foarte bun si util; pe oameni nu te poti baza niciodata; probabil tu insuti esti singurul om in care merita sa crezi cu adevarat si in fata caruia te poti simti liber sa indepartezi barierele pt. "protectia sufletului".
Zilele acestea, desi cu siguranta nu au parut asa, au fost printre cele mai frumoase pentru mine, pe anul acesta. Mi-am dat seama ca m-am reindragostit, ca s-a reaprins o flacara care, de fapt, niciodata nu a fost stinsa complet;  am reusit din nou sa pierd controlul asupra mea si sa ma las purtata, pentru a nu stiu cata oara, de vraja sa. Am realizat ca mi-a lipsit ingrozitor si, desi l-am parasit, el m-a primit inapoi cu bratele deschise si mi-a creat aceeasi stare, unica si inegalabila... probabil nici 100 de ani de vacanta nu ar fi reusit sa ma elibereze de stres si sa ma relaxeze atat de mult cum au reusit, in doua ore, un antrenament si, mai apoi, un meci.imi era asa de dor de Handbal...