Trebuie sa zbor....

Ma simt eliberata, in sfarsit, de povara de a te fi iubit cu fiecare parte din mine, din sufletul meu. Simt ca in sfarsit mi-a curs si ultimul strop "de tine" din vene.... Se spune ca nu ajungi niciodata sa traiesti fericirea; eu, insa, sunt sigura ca am trait-o in cel mai profund mod cu putinta, am trait-o in asa fel incat a ajuns sa ma sufoce. Ti-am dat tot ce am avut, pe mine insami si nu am regretat nimic...pana astazi. Lumea mea, de pana acum, s-a incheiat odata cu tine. Pana la urma...ce stim unul despre altul? Nimic! Si ce am avut? Totul...si totul pentru mine acum este "nimic".
Regret acel mesaj, regret acel raspuns, regret acea imbratisare, regret acele milioane de clipe, regret acele zambete sincere, regret acele priviri,regret acele maini impreunate, regret acele suflete devenite unul, regret acele juraminte si promisiuni, regret fericirea si adolescenta mea, regret acei ani si, in definitiv, nu regret nimic!
Vom trece pe strada si ne vom lovi unul de altul, ne vom opri pentru un schimb de priviri in numele amintirii si vom pasi mai departe apasat. Si totusi, nu vom uita... vom retrai la infinit momentele in care vedeam lumea si viitorul unul in ochii celuilalt; poate atunci vom indrazni sa recunoastem, macar pentru noi, ca am pierdut, ca ne-am pierdut dar...va fi prea tarziu si prin venele mele va curge din nou sange si inima mea va pulsa din nou viata.
Pana atunci o sa traiesc intr-o agonie pe care nu vreau s-o recunosc.
Vreau ca "atunci" din viitor sa devina "acum"! Vreau sa zbor, trebuie sa zbor!