sans air....

Nu inteleg de ce viata isi bate mereu joc de tine de dinainte de a ti se deschide... nu inteleg nici macar de ce nu are taria si orgoliul sa accepte provocarile pe care i le lansam; e mereu superioara si de fiecare data cand iti ridici privirea si incerci sa o privesti in ochii te pune la locul tau infim cu un sut zdravan in fund... e chiar aiurea sa vrei sa faci prea multe lucruri bune pentru ea si ea sa iti refuze incercarile. Ma simt mica si fara niciun fel de putere, ma simt singura si neajutorata, ma simt trista si pusa la colt ca un copil (ce ma aflu)de propria-mi viata , Ce-ar trebui sa fac?  sa plec capul rusinata si sa-mi intorc si celalalt obraz? in alte circumstante as spune: "ei bine, o sa refuz!" de data aceasta  insa o sa imi accept conditia si o sa o iau ca atatare .... la urma urmei "orice sut in fund este un pas inainte"...dar oare chiar asta simt?!