Hraneste-ti responsabil optimismul!

Cand ti se pare ca viata  ti-a luat-o pe un drum iesit din zona ta de confort, un drum pe care nu te mai simti stapan, lasa-i ei fraiele si tu doar bucura-te de ceea ce primesti! Esti prea tanar si prea novice sa refuzi experiente care, mai tarziu, iti vor da intelepciune si siguranta.

Cand te simti strain in propria-ti viata, intinde-i mana, zambeste-i larg si faceti cunostinta! Fii prietenos si accepta-i provocarile, gusta-i extremele si pastreaza-ti entuziasmul!

Cand simti ca pierzi controlul lasa valul sa te ridice! Nu uita: rabdarea te va aduce la suprafata si-ti va reda echilibrul!

Pfff, la naiba! Zici ca mi-as fi dozat optimism in vene in aceasta dimineata! Nu stiu daca e vina vremii asteia extrem de frumoase sau a viselor din seara trecuta, dar simt ca am intrat intr-o etapa in care esential este sa iau ca atare tot ce primesc, sa-mi insusesc si sa cresc! Fara regrete, lacrimi sau "second thought"-uri! Nu-i vreme de asa ceva! Cum sa stii ce-i mai bine pentru tine daca nu faci tu insuti propriile greseli?! de ce ai crede in povestile si experientele altora cand le poti trai pe ale tale?! Nu vei fi nici mai bun si nici mai rau, vei fi doar tu, trecut peste inca o etapa!

Am auzit zilele trecute pe cineva zicand ca "atata timp cat actiunile tale nu fac rau nimanui, modul in care traiesti nu te face bun sau rau, te ajuta doar sa stii cu adevarat ce vrei si cine esti" si cred ca avea mare dreptate! Insa, dintre nenumaratele si nebanuitele provocari pe care viata ti le poate lansa, cred ca cea mai importanta ramane, totusi, responsabilitatea! Da, sa fii stapanul propriilor decizii implica o doza de responsabilitate aproape la fel de mare precum cea de nebunie :)

Homo Ludens

Dintotdeauna mi-am dorit un zmeu; si nu, nu unul din basme, ci un zmeu pe care sa-l pot trage de sfori si pe care sa-l inalt in libertatea vantului. In copilarie nu-mi amintesc sa fi avut o astfel de jucarie, motiv pentru care am ajuns sa fac, involuntar, o obsesie pentru zmeu si sa-l asociez intotdeauna cu un suflet liber, un suflet liber ale carui sfori sunt in mainile mele: asta da povara! sa te stii responsabil pentru ghidarea si pastrarea libertatii unui suflet... Ori de cate ori vad pe plaja copii alergand si chicotind cu talpile goale in spuma marii si ochii inaltati spre zmeul pe care-l trag dupa ei, desirand cu incredere sfoara, gandesc astfel: "micutii, habar nu au ca peste ani, zmeul acela le va bantui atat fericirea cat si tristetea, le va bantui intreaga viata si intreaga moarte (a sufletului)..." in locul bucatii de plastic sau hartie, va sta un suflet de a carui fericire vor fi responsabili si care, de fiecare data cand stangacia manipuatorului de sfori il va dobori, va urla, precum Chirila intr-una dintre cele mai frumoase melodi ale sale: "Trebuie sa zboooooor!"

Homo ludens, da.... cam asa stau lucrurile, in copilarie ne jucam cu obiecte pentru ca- mai apoi- sa ne jucam cu oameni si suflete. Si exact ca in copilarie, cand vii de la joaca cu vreun genunchi sangerand si totusi cu  un zambet larg pe fata udata de lacrimi, asa se intampla si mai tarziu, cand parasim unele jocuri (in care ne mintim ca suntem adulti) cu sufletul invinetit ori inima sangeranda; dar nu-i bai, caci vantul va fi din nou puternic si sufletele noastre vor fi inaltate de alte maini dibace in inaltul vindecarii. Da, da...homo ludens!