Nici nu se termina bine serbarea de sfarsit de an si bagajele mele erau deja facute. Numai cand ma gandesc mi se umple inima de aceeasi bucurie, acelasi entuziasm pur, sincer, inocent! :)
In cateva ore, "grijile" scolii dispareau pentru 3 luni: venise vacanta mare!!! Eram deja in leaganul improvizat de tataia, chipul ce rezuma copilaria mea perfecta, pe creanga visinului umbros. Nu zabovesc mult acolo, caci optinunile de joaca-s multe, iar zilele lungi ale verii par atat de scurte... Ascunselea, meciuri de fotbal cu baietii "de vale", plimbatul cu "carucioara" mesterita de mine si Ionut, mersul la gradina din crang -acolo unde, cand era zi de udat legumele, duceam papusile "la plaja" pe vadurile sapate de sateni-, "Amintirile" lui Creanga, "Ciresarii" (si, pe masura ce verile treceau, "La Medeleni", "Singur pe lume", "Baltagul"sau "Mara" si, mai tarziu...mult mai tarziu, "Morometii" ori Eliade...), orice astfel de activitate era preferata in fata somnului de pranz; cum sa pierzi timpul pretios de la amiaza, cand papusile trebuiau duse "in vizita la prietene, la cafeaua cu briosa de nisip cu glazura de rosior (praf de caramida maruntita cu pietre de la streasina, un deliciu, parol!!!)"?!
Fiecare zi zbura in acelasi ritm, fara plictiseala, chiar si fara laptopuri, telefoane, tablete sau alte asemenea gadget-uri, doar cu zambete largi, genunchi juliti, par zburlit, ochi plini de speranta si mii de vise....vise pe care eu, personal, le am in suflet si carora n-o sa le dau drumul pe parcurs, fie ce-o fi! O sa le duc la destinatie si cand o sa-mi fie greu, o sa-mi aduc aminte de toate aceste povesti care-mi permit sa fiu omul frumos de astazi!
Cand rautatea, superficialitatea si tristetea societatii ma ranesc fara mila, imi deschid cufarul cu amintiri si iau din el dulceata alinturilor bunicii si forta din imbratisarile bunicului...caci mi-e din ce in ce mai greu s-ajung la ei si sa le multumesc, chiar si prin simpla prezenta, ca mi-au oferit o copilarie minunata. Si poate asta-i cel mai mare regret: ca timpul trece cu atata repeziciune si fara sa ierte, iar cufarul asta ar trebui sa-l tin inchis in suflet si sa merg, acum, cat inca ei sunt in lumea asta, sa-mi iau aceeasi energie pozitiva a copilariei din bratele si privirile lor, oferindu-le la schimb bucuria de a ma vedea "om in toata firea" si bucuria de a sti ca ei sunt piatra de temelie a sufletului meu curat.
Mi-e dor de vacanta mare, cand fugeam plangand in hohote in bratele bunicii, la auzul avioanelor din inaltul cerului sau cand mergeam cu tataia sa luam bomboane lui Sabin, caci doar asa ma lasa sa-l calaresc ori sa-l conduc; mi-e dor de copilaria si bunicii mei, iar acum stiu pentru imbratisarile cui o sa las toate treburile balta in acest weekend: Plec la bunici, yuhuuuuuu! :) :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu