Amnezie

           Iti mai amintesti indiferenta cu care ne-am privit, minute-n sir si pentru ultima oara, stand pe pat cu fata sprijinita-n palme?! Pe fundal se auzea, mai mult ca un zgomot enervant, "kiss me hard before you go". 

Tot ce mi-as fi dorit era sa deschid usa si sa te privesc iesind, iesind din fiecare colt al lumii mele: din casa, din viata, din suflet si din amintire; dar n-am gasit puterea si am ramas asa....cu privirea si cu mintea goale, respirand mecanic aerul din camera unde plutea parfumul tau intepator, parfum ce imi zacea, inca, pe fiecare centimetrul al pielii. 

N-am stiut cum sa reactionez, n-aveam experienta si nici inima impietrita, asa cum o am acum; te-as fi pastrat, caci imi era indiferent daca impart singuratatea-n doi. 

           Chiar si astazi, ma mai surprind cautand sa aflu cu exactitate clipa in care tu ai plecat si eu am ramas. Imi tot scotocesc prin minte, fara rezultat. Oare care era expresia chipului tau de atunci si ce sentimente m-au cuprins dupa ce-ai inchis usa-n urma ta?! Nici nu mai stiu daca-ai trantit-o, daca ai iesit grabit sau ai iesit incet si apasat, asteptandu-ma, ca de fiecare data, sa vin sa te opresc. Si nici cum am gasit puterea sa n-o fac nu imi amintesc. Parca-am fost lovita de o amnezie crunta, atat de mare a fost durerea pe care, acum, creierul meu refuza sa o retraiasca. 

Tot ce imi amintesc se rezuma la schimbul rece de priviri de pe marginea patului si la faptul ca, astazi, numele tau imi e total indiferent.